Crocodilul pederast

23 august 2018

Tennessee Williams (1911-1983), celebrul dramaturg american, laureat de două ori cu Premiul Pulitzer, şi-a publicat memoriile dezmăţate cu cîţiva ani înain­tea de moartea sa accidentală, la 71 de ani, cînd s-a înecat cu căpăcelul unui flacon de medicamente. Amestecul acesta de glorios şi scandalos, de şocant şi de mundan, de spectaculos şi ridicol se regăseşte, de altfel, pe fiecare pagină a memoriilor sale, printre cele mai distractive pe care le-aţi putea citi vreodată, mai ales acum, cînd vara e pe sfîrşite.

Scriitorul, care altfel s-a bucurat de un succes nebun, pe măsura talentului său prolific, mărturiseşte că şi-a scris memoriile pur şi simplu pentru bani şi că, fiind un tip onest, a încercat să-şi distreze cititorii povestind cu umor tot felul de indiscreţii, mai ales despre viaţa sa sexuală, destul de promiscuă, implicînd tot felul de marinari, soldaţi şi vagabonzi (vezi şi fragmentul de mai jos, cel mai hetero şi mai „cuminte“, care deschide seria multelor aventuri şi scene sexuale gay rememorate cu mult umor). Cu toate astea, Tennessee Williams nu e cîtuşi de puţin respingător şi are într-adevăr un umor ce îmblînzeşte orice confesiune, oricît ar fi de „tare“. De altfel, ironia şi autoironia însoţesc toate istoriile sale picante, spuse cu incredibilă naturaleţe, fără să lase senzaţia că face exhibiţionism de dragul epatării burghezilor. Mărturiseşte despre sine că este „un clovn, un comediant“ şi, într-adevăr, face figura unui entertainer înnăscut, care nu are nimic de ascuns şi care nu regretă nimic.


Citește continuarea articolului pe site-ul dilemaveche.ro

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART