Jurnalul lui Hendrik este ca o vizită pe care o facem unui prieten drag

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen este cartea care mi-a intrat direct în suflet! Amestec pur de emoție, nostalgie și un amestec între frumos și urât, tânăr și bătrân, piele ridată și suflet tânăr. Nici nu știu unde să îl încadrez pe Hendrik. Suflet tânăr captiv într-un trup îmbătrânit? Copil în cadru de mers? Speranță, viitor, anticipație? Hendrik le amestecă pe toate și te obligă să îl urmezi orbește. „Bătrân, da nu mort” a devenit lozinca mea pentru zilele pensionării și Hendrik etalonul la care mă voi raporta. 

Am bănuit că Hendrik Groen se va alătura lui Ove în sufletul meu. Inevitabil, ca și cititor, îi așezi pe aceeași treaptă. Sunt diferiți, dar au puncte în comun. Ove are locul lui special pe care nimeni nu i-l poate confisca vreodată, Hendrik este „frățiorul” mai mic. Prezent, da puțin în umbră. Ove are farmecul lui în ciuda ursuzeniei. Și Hendrik îl are. Cine s-ar gândi că un om de vârsta lui este pus pe șotii asemenea năzdrăvanilor din cartier? Ove mi-a permis mai mult accesul în viața lui, Hendrik a ținut ușa întredeschisă și lanțul pus. 

Hendrik are aproape 84 de ani și e conștient că nu va mai trăi pentru mult timp. Viața îi luase toate persoanele importante și îl obligase să locuiască într-un azil de bătrâni. Unii fac din cămin o destinație la care așteaptă ani întregi să ajungă. Vor să fie liniștiți, asistați, îngrijiți. Să transfere toate grijile lor altora. Dar cum ai putea trăi când în jurul tău miroase a bătrânețe, a moarte și lamentările continue se transformă în zgomot permanent de fundal? Hendrik nu mai suportă plângerile legate de vreme, oase, boli, bătrânețe. Nici nu suportă să îi vadă lansați în tirade despre vremurile pe care, evident, nu le vor prinde. 

Citește continuarea recenziei pe blogul Anca și Cărțile.