Murind când vine primăvara de Ralf Rothmann

04 martie 2019

Walter și Fiete au amândoi 17 ani și sunt văcari. Războiul trece pe lângă ei până când se trezesc recrutați și îmbrăcați în uniforme SS. Viața bucolică de la țară ajunge istorie. La fel și planurile de viitor alături de iubitele lor. 

Cei doi sunt trimiși pe frontul maghiar unde Walter află despre moarte tatălui său, iar Fiete decide să dezerteze din războiul pe care-l consideră stupid, mai ales că acasă îl așteaptă iubita însărcinată. Războiul încă nu este gata și nici unul dintre ei nu reușește să vadă dincolo de cadavrele stivuite unele peste altele, orașele distruse, muzica satanică a tunurilor și a noroiului care bolborosește sub șenilele tancurilor.

Murind când vine primăvara nu este o carte despre război, ci una despre prietenie și iubire în vreme de război. Romanul lui Rothmann e ușurel, se citește repede și cu o bolnavă plăcere. Descrierile ororilor specifice războiului sunt zguduitoare și vii, aproape că simți mirosul distrugerii cum răzbate din paginile cărții. 

 

Citește în continuare pe blogul Colț firesc de refugiu.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART