Noaptea | Elie Wiesel

Le sunt recunoscătoare celor de la Editura Art pentru colecția Cărți cult. Pentru că mi-au oferit o scurtătură în descoperirea unor titluri incredibil de valoroase. Despre Elie Wiesel mărturisesc că nu mai citisem până acum. S-a născut în 1928 la Sighet, într-o familie de evrei. În 1944 a fost deportat, împreună cu toată familia sa și comunitatea din care făcea parte, la Auschwitz. A fost eliberat la 11 aprilie 1945 ca alt om. Iar în 1986 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Noaptea este prima sa carte, publicată pentru prima dată în 1958. Motivația scrierii acestei confesiuni emoționante izvorăște din datoria sa de martor. Un martor are în instrumentar cuvintele, ca să se asigure că oamenii nu uită o oroare ca Holocaustul. Nu sunt la prima lectură ce abordează acest subiect, dar cu siguranță sunt la una dintre cele mai intense. O esență tare într-o cărticică mică, consumabilă în câteva ore. Dar care vine cu o încărcătură ce dăinuie. Aș vrea să o salvez undeva pe același raft cu confesiunile lui Viktor Frankl din Omul în căutarea sensului vieții și la foarte mare apropiere de Jurnalul Annei Frank.

Noaptea este o scriere condensată, alertă, plină de imagini vizuale puternice, din care transpiră dorința arzătoare a protagonistului de a rememora cea mai traumatizantă experiență a vieții sale. Dincolo de lucrurile pe care le știam deja despre al Doilea Război Mondial și despre Holocaust, mărturia lui Elie Wiesel aduce în plus trăirile autentice ale cuiva care s-a trezit într-un vagon ermetic, prizonier al instinctelor fiziologice și al dorinței de supraviețuire. Mărturia cuiva care s-a bătut cu sinele propriu ca să supraviețuiască. Și care a luptat ca să nu se lase dezumanizat. Naratorul nu descrie viața de zi cu zi din lagărele prin care a trecut, ci doar momentele care l-au marcat.

Citește continuarea articolului pe blogul Oanei.