O simplă înghiţitură de crocodil…

Titlul şi apoi elementele de paratext sunt lămuritoare. Cartea lui F.M. Dostoievski despre asta este, despre un crocodil care înghite un domn: Crocodilul. O întâmplare nemaipomenită sau Păţania din Pasaj. Imediat, pe pagina de gardă, se face următoarea precizare:

„Poveste adevărată despre un domn de o anumită vârstă şi cu o anumită înfăţişare, care a fost de viu şi pe de-a-ntregul înghiţit de un crocodil din Pasaj, precum şi despre cele ce au urmat după această întâmplare.”

Cititorul este pe deplin avertizat în privinţa subiectului, „o simplă înghiţitură de crocodil”, doar că maniera în care este scrisă această nuvelă aminteşte, mai curând, de alţi doi mari scriitori, Cehov şi Kafka. Ironie îndreptată împotriva snobismului unei clase sociale medii, cea a funcţionarilor, prezentarea unor situaţii dramatice care alunecă în ridicol, neaşteptate întorsături ale istorisirii, toate acestea sunt elemente greu de găsit, ca amprente stilistice, în proza psihologică a lui Dostoievski. Subiectul este din Kafka, cu tot cu elementele absurde, iar limbajul cu dublu tăiş aminteşte foarte tare de schiţele lui Cehov, cu toate că, prezentat în toată splendoarea lui, crocodilul pare rupt din „Livadă…”, e din altă epocă, este un „străin”, e un crocodil apatic, victimă a… climei:

„Chiar de la intrare, de-a lungul peretelui din stânga, era aşezat un ditamai lădoi de tablă, un fel de cadă acoperită cu o împletitură de sârmă groasă, având pe fund, cam de o palmă, un strat de apă. Şi uite, aici, în această băltoacă, zăcea întins crocodilul, mare cât toate zilele şi ţeapăn ca un buştean, de parcă-şi pierduse toate funcţiile biologice în contact cu clima noastră umedă şi atât de puţin prielnică străinilor. În primul moment, dihania nu ne-a stârnit cine ştie ce interes.

̶  Vasăzică aşa arată un crocodil! rosti cu glas tărăgănat Elena Ivanovna, vădit dezamăgită. Drept să-ţi spun, eu mi-l închipuiam… altfel!

E mai mult decât probabil că şi-l închipuia încrustat cu diamante!”

Toate relele vin de la femei, asta ştim de la Homer. Nu face excepţie tânăra soţie a unui funcţionar rus, o femeie frumoasă, iubitoare de mondenităţi şi declarat adeptă a experienţelor noi, dătătoare de palpitaţii. Dacă n-ar fi fost dorinţa ei „irezistibilă” de a vedea „monstrul proaspăt adus în capitală” şi vizitabil contra sumei de 25 de copeici, nici soţul ei, îndrăgostit încă de ea, n-ar fi considerat că este potrivit ca, înainte de concediu, să treacă prin „Pasaj” şi să intre într-o încăpere în care, pe lângă crocodilul faimos, se mai aflau câţiva papagali şi nişte maimuţe.

Citește continuarea recenziei pe Bookhub.ro.