Rădăcinile fricii

Romanul lui Michael Chabon explorează viețile a două familii californiene pe care le leagă o prietenie stranie și propune o incursiune printr-o lume a muzicii, care populează multe dintre paginile cărții. Pe de o parte este o poveste despre prietenie și maturizare, dar multe pagini sunt dedicate problemelor legate de rasă, astfel încât romanul devine un soi de mini enciclopedie (sub)culturală. Există și multe referințe cinematografice, filmele blaxploitation ale anilor ’70. În ceea ce privește poveștile familiilor, capitolele sunt condimentate cu istorii despre șantaj, infidelitate, dragoste, toate prezentate într-o manieră  ce aduce aminte de volumele lui Jack Kerouac, William S. Burroughs sau Thomas Pynchon. Și, dacă ar fi să mă refer la texte mai noi, Colson Whitehead, desigur.

Punctul cheie al romanului, dincolo de poveștile celor două familii, este muzica:  jazz, soul și funk și modul în care se insinuează în viețile celor care fac parte din această industrie. Recunosc, pentru mine a fost principalul motiv pentru care am ales volumul, și, la final, rămâne într-adevăr cel mai bun element al ei. Consumatori și colecționari se hrănesc din muzica pe vinyl. Problema vine din faptul că este insuficient inserată în dinamina romanului și nu reușește să îl țină la același nivel de-a lungul celor aproape șapte sute de pagini.

Citește continuarea recenziei pe filme-carti.ro.