Recenzie „Anul fugarilor” de Sunjeev Sahota

Am tot amânat cartea aceasta și m-am lăsat influențată de ratingul scăzut de pe Goodreads și de numărul mare de pagini. Dar nu mai fac greșeli d-astea pentru că mi-a plăcut foarte mult. Și ar fi trebuit să mă gândesc că ce e #musai chiar e musai.

Este o carte a disperării, a deciziilor luate în momente de cumpănă, a mâinii forțate, este o carte care povestește câtă speranță există în sufletul omului chiar și atunci când totul pare pierdut. Este despre a supraviețui și a merge mai departe când nu a mai rămas nimic pentru care să lupți. Este despre schimbare și sacrificiu. Este despre umilință, pierderi, exploatare, cruzime și sărăcie. Sentimentul de neputință este copleșitor și este principala emoție transmisă de carte, punându-le în umbră pe toate celelalte.

Sunt patru personaje principale, diferite ca ziua de noapte, fiecare cu propriile așteptări și cu propria mentalitate definită de origine, educație, experiența trăită, dar mai ales motivație. Dar Golgota lor este la fel de crudă și amară. Emigrarea, ruperea de patria lor săracă și plină de prejudecăți și legi nescrise, dar imposibil de încălcat, le sfâșie inimile. Este o încercare, un test suprem, iar pentru unii reușita echivalează cu salvarea familiei lăsate în urmă. Lipsa de șanse, condițiile și greutățile îi iau prin surprindere și îi obligă să lupte. Au plecat convinși că se îndreaptă spre șansa vieţii lor și au ajuns într-un loc care-i privește cu scepticism și fără o fărâmă de înțelegere sau bunăvoință.

Citește continuarea recenziei pe blogul Booknation.ro.