Scurtă scrisoare pentru o lungă despărțire – Peter Handke

Romanul lui Handke are un caracter fluid, îți dă senzația că nu se încheagă narativ niciodată, că e pur și simplu o curgere perspectivală, cronologică, e adevărat,  direcționată de fluxul atenției protagonistului. Fapticul este cel mai adesea minor, sunt zeci de pagini în care pur și simplu protagonistul pare să înregistreze detalii mărunte ale experienței cotidiene din călătoria sa. Ocazional, textul cotește spre evocarea unor amintiri (cel mai adesea generate de parcursul unui text literar recurent, Heinrich cel Verde) sau pe analiză interioară – acestea sunt momentele prin care pătrundem în intimitatea și biografia protagonistului fără nume.  Căci Handke ne propune de fapt o dublă călătorie: una , exterioară, prin America diversă, diferită și pe alocuri atât de străină unui european și, pe de altă parte, o călătorie interioară, o reîncercare de reinventare și desprindere de trecut a persoanjului narator. În aproape toate contextele, protagonistul pare să evoce o senzație de inadecvare, o frământare de fond, ea fiind motorul cel mai probabil care îl poartă de pe o coastă americană pe alta. Un trecut oarecum traumatic, cu un tată pe care l-a urât și o căsnicie eșuată, reactualizat de lectura romanelor lui Fitzgerald sau Keller îl împing, probabil neîntâmplător pe narator prin acest tărâm american al posibilităților. În mod ironic încercarea stângace și naivă a protagonistului de a scăpa de trecut e oarecum învinsă de intervenția decisivă a soției lui, Judith (personificarea posibilă a trecutului?).

Citește continuarea recenziei pe Libris.ro.