Verde uimitor. Inteligenţa lumii vegetale - recenziei

Ar fi interesant să ne uităm la o plantă aşa cum ne uităm la un om, fiindcă asemănările (şi deosebirile, desigur!) sunt foarte mari. În lumea vegetală, nu există însă, ca la noi, concetrarea unei funcţii într-un singur organ. În felul acesta, nicio parte a unei plante nu este, cu adevărat, indispensabilă. Plantele au simţuri, cele cinci pe care le avem noi, şi încă cincisprezece pe deasupra.

În primul rând, plantele văd. Deşi nu au ochi, sunt perfect capabile să detecteze intensitatea luminii şi îşi produc energia cu ajutorul ei, realizând fotosinteza. Plantele au fotoreceptori, mai ales în frunze, dar, în cazul plantelor mai tinere, şi în tulpini, cârcei, muguri şi chiar în lemnul încă verde. Unii cercetători sunt de părere că celulele epidermice sunt folosite de plante în acelaşi mod în care noi folosim corneea şi cristalinul, reuşind să focalizeze imagini ale lumii din jur, prelucrate ulterior pentru a deveni informaţie:

„Plantele nu au ochi. Aşadar, conform perspectivei obişnuite, nici capacitatea de a vedea. Dar dacă vorbim despre receptarea luminii sau despre receptarea stimulilor luminoşi, povestea se schimbă. Din perspectiva oferită de aceste definiţii putem spune că plantele nu numai că deţin acest simţ, dar l-au şi dezvoltat într-o manieră absolut remarcabilă.” (p. 45)

Mai mult, plantele fug de umbră, în general, dacă sunt plante „bogate”, dacă sunt „sărace”, vor prefera să fie aşezate într-un loc cu mai puţină lumină. Mai mult, pentru lumină, plantele intră în competiţie unele cu altele şi se comportă ca şi când ar face investiţii riscante. Unele sunt precaute, altele sunt mai dispuse să rişte mai mult, cert este că au inteligenţa de a-şi proiecta un plan de parcurs, luând în considerare indicii de randament, de care depinde, în fond, supravieţuirea lor.

Citește continuarea recenziei pe Bookblog.