Verde uimitor – Stefano Mancuso, Alessandra Viola

Cartea lui Mancuso și Viola are ca subtitlu provocator: inteligența lumii vegetale. Deși ar putea părea o folosire mult prea optimistă sau , poate chiar de-a dreptul abuzivă a termenului de inteligență, cei doi cercetători își argumentează sistematic poziția, pornind de la o serie de definiții generale. În ciuda aspectului fragil și rudimentar, plantele sunt de fapt organisme complexe, capabile de a recepta lumea într-o manieră mult mai subtilă, de a gestiona strategii de supraviețuire, de a comunica și chiar de a lua decizii, chiar dacă într-o manieră care ne poate scăpa la prima vedere. Unul dintre motivele pentru care atât creștinismul, cât și islamul, scriitori, filosofi sau oameni de știință (Mendel și McClintock, doi cercetători cunoscuți care au făcut experimente pe plante și au jucat un rol imens în dezvoltarea geneticii au beneficiat mai degrabă de recunoaștere retrospectivă pentru meritele lor) n-au dat prea mare atenție plantelor (deși Carl Linneus, Charles Darwin și Frank Darwin au încercat să spargă o serie de prejudecăți) e mai degrabă ideologic: pur și simplu plantele au adoptat o altă strategie de evoluție, spre deosebire de organismele animale și apoi umane, care le-au descalificat, prin caracterul lor diferit și îndepărtat de experiențele familiare și, ulterior, purtătoare ale mărcii inteligenței în lumea vie. Comparând chiar cele mai elementare forme de viață (unicelulare) ale celor două regnuri, vegetal, respectiv animal, parameciul (supranumit neuronul înotător) respectiv euglena verde, cercetătorii au părut mai interesați și mai curioși în ceea ce privește competențele parameciului.

Citește continuarea recenziei pe Libris.ro