Viața este o călătorie. #RefugiulPerfect 3
Viața este o călătorie. Un drum lung și frumos, cu suișuri și coborâșuri, cu magie și cu melancolie.
O poveste pe care doar o carte miraculoasă ne-o poate spune.
Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane este #RefugiulPerfect 3
Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca
– Edward nu vrea să se pună! îl pârăște Francisca pe iepurașul de pluș.
– Cum adică? se miră tata, mângâind urechile împricinatului, care-l privește bosumflat.
– Păi jucăm fațea cu toate păpușile și el a ieșit la numărătoare. Da’ zice că el vrea să se-ascundă, nu să ne caute…
– Lasă-l, săracu’, că nu și-o fi revenit după tot ce-a pățit, încearcă tata să-i ia apărarea.
– Da’ ce-a pățit? se sperie Francisca.
– Francisca, începe tata cu un aer foarte serios, tu nu te-ai întrebat niciodată de ce pe Edward îl cheamă așa?
– Păi tu ai zis c-așa-l cheamă, când mi l-ai adus…
– Da, da’ nu ți-am spus de unde vine.
– De unde?
– Dintr-o carte…
– Ceee? Poți scoate personaje din cărți, ca-n Inimă de Cerneală?
– Ăăă… da!
– Și pe Edward de unde l-ai scos?
– Din cartea lui Kate DiCamillo, Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane.
– Și ce-a pățit în cartea aia?
– Păi, în cartea aia, o fetiță l-a primit pe Edward de la bunica ei.
– O fetiță așa ca mine? Cum o chema?
– Un pic mai mare ca tine. Avea zece ani și o chema Abilene.
– Și-l iubea pe Edward?
– Cred că da… Că nu-l pâra când nu voia să se pună la fațea…
– Hai, serios…
– De iubit îl iubea, da’ îl cam răsfăța… și el și-o cam luase-n cap că-i cel mai cel iepuraș din lume.
– Și ce, nu era? îl mângâie Francisca drăgăstos peste urechi.
– Era, dar ajunsese prea încrezut. Abilene îl trata ca pe-un prinț. L-a și luat cu ea în vacanță, într-o călătorie cu vaporul pe ocean.
– Vezi? Tu nu mă lași să-mi iau toate jucăriile în vacanță…
– Și bine fac! Pentru că Edward a căzut de pe puntea vaporului și a petrecut 297 de zile pe fundul oceanului.
– E mult?
– Și-o zi e mult, darmite 297!
– Și nu i-a fost frică? îl strânge Francisca în brațe pe iepurașul speriat de amintirea cumplitelor zile.
– Ba i-o fi fost… Că nici balena lui Pinocchio n-a trecut pe-acolo să-l înghită. Măcar s-ar fi întâlnit cu Pinocchio și-ar fi avut un prieten…
– Las’ că s-au împrietenit la noi. Da’ cum a scăpat Edward de pe fundul oceanului?
– A venit o furtună atât de puternică, încât valurile l-au scos pe Edward la suprafață și a ajuns în năvodul unui pescar.
– Edward, de ce nu mi-ai spus c-ai fost și pește? îl necăjește Francisca pe protejatul ei.
– Nu numai c-a fost pește, da’ a fost și iepuroaică…
– Păi cum?
– Pescarul i l-a dus soției lui. Și ea a crezut că-i fetiță și a început să-l îmbrace în rochițe. Că în ocean, hainele lui se stricaseră…
– Bine că mi-ai spus! O să-l îmbrac și eu cu rochițe de la păpuși, că s-o fi plictisit de pantalonașii ăștia cu bretele… Când l-ai scos din carte, purta rochiță?
– După nevasta pescarului, a umblat prin multe locuri… A ajuns la un om fără adăpost, care avea un câine, la o fetiță bolnavă și la fratele ei… Într-un târziu a ajuns într-un magazin de păpuși, de unde câțiva ani nu l-a cumpărat nimeni.
– Și tu de-acolo l-ai scos?
– Nu… Într-o zi a intrat în magazin Abilene, care între timp crescuse mare și avea o fetiță. Și Edward Tulane a recunoscut-o…
– Păi dacă se făcuse mare, cum a recunoscut-o?
– După un… ăăă, după o bijuterie care fusese la gâtul lui, dar rămăsese la Abilene când a căzut el în ocean.
– Să-mi iei și mie o bijuterie de aia.
– Da’ de ce? Ai de gând să-l pierzi pe Edward?
– Nu! Spune-mi mai bine ce s-a întâmplat mai departe.
– Păi ce să se-ntâmple? L-a recunoscut și Abilene, l-a cumpărat și l-a dus acasă.
– Și tu când l-ai scos din carte?
– După aia, că se cam plictisea…
– Măcar la noi știu sigur că nu se plictisește!
– Asta cam așa-i, oftează tata și apoi începe să râdă.
– Tu râzi de supărare, nu? îl întreabă Francisca, dându-i un ghiont lui Edward.
67 de cărți. 67 de lumi. 67 de Refugii Perfecte.
Textul face parte dintr-o serie de 67 de #RefugiiPerfecte de la #EdituraArthur.
Descoperă-le pe toate AICI.
