Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini", căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) - ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu). Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică - aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare? Cine e cititorul, mon semblable, mon frère, căruia mă adresez, interpretând opera eminesciană? Pe cine însoţesc în descoperirea operei eminesciene? Şi - deloc lipsit de importanţă pentru propria mea istorie - cine şi în ce fel se află alături de mine, atunci când îl citesc pe acest poet esenţial pentru devenirea mea interioară?

Citeşte un fragment din prefaţă şi din carte pe LiterNet.ro.

Află cum a fost la lansarea volumului de la Bookfest 2012 de aici. 

Află mai multe despre carte din interviul dat de Ioana Bot celor de la DigiTV. 

Citeşte cronica Marinelei Gheorghe pe Bookblog.ro. 

Citeşte recenzia lui Angelo Mitchievici în revista Orizont.

Află mai multe despre carte din revista Cultura.

Citeşte recenzia din revista Echinox aici.