Pachet povești cu tâlc T.Ungerer (Crictor, Cei trei tâlhari, Otto)

Autor: Tomi Ungerer

Id: #4632
Te-ar putea interesa și:

Pachet povești cu tâlc T.Ungerer (Crictor, Cei trei tâlhari, Otto)

Autor: Tomi Ungerer

Id: #4632
25% REDUCERE
 
Trei povești cu tâlc

Pachetul Povești cu tâlc conține următoarele titluri:

Cei trei tâlhari

În puterea nopții, trei tâlhari înveșmântați în negru cutreieră drumurile, semănând groază în toți cei care le taie calea. Nimeni nu se încumetă să-i înfrunte. Dar într-o bună zi întâlnesc o fetiță orfană, pe nume Tiffany. Și viața lor se schimbă pentru totdeauna…


Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș

Otto e un ursuleț de pluș născut în Germania. Povestea lui începe în vremuri liniștite, când i-a fost dăruit lui David, un băiețel evreu. Otto, David și Oskar, prietenul lor, erau tare fericiți împreună și născoceau mereu noi și noi năzbâtii.

Dar într-o zi David a fost nevoit să poarte o stea galbenă. Și apoi a venit războiul, cei trei prieteni au fost despărțiți, și Otto trece prin mari încercări: e rănit în luptă, salvează viața unui soldat american, apoi cade pradă unei bande de cartier. După ani și ani însă, vremurile liniștite se întorc, iar viața lui Otto se schimbă din nou. 

 

Crictor. Șerpișorul cel bun

Îl cheamă Crictor pentru că e un boa constrictor. Dar stați, nu intrați în panică! Chiar dacă a crescut mare și e tot mai puternic, Crictor e un animăluț simpatic și tare prietenos. Madame Bodot ține la el ca la ochii din cap și-l ia cu ea peste tot, chiar și la școala unde e învățătoare. Crictor ajută pe toată lumea, iar când un hoț se furișează în casa lor, o să vedeți ce face: șerpișorul chiar merită o medalie.

Alte titluri de Tomi Ungerer:
Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș , Editura Vlad și Cartea cu Genius , colecţia GENIUS cartonat
Cei trei tâlhari , Editura Vlad și Cartea cu Genius , colecţia GENIUS cartonat
Crictor. Șerpișorul cel bun , Editura Vlad și Cartea cu Genius , colecţia GENIUS cartonat
Gata cu pupăturile, mamă! / Kein Kuss für Mutter , Editura ART , colecţia Cărți ilustrate pentru copii 0-7 ani
Vezi mai mult
 
Publicată în: October 2022
Ilustrată, Pentru copii, Recomandată
 
Voturi

0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
De aceiași autori
  • string(6) "normal"
    50%REDUCERE B2B
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067882438
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    50%REDUCERE B2B
    Cei trei tâlhari de Tomi Ungerer
    5 (2)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067885590
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (3)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212357
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    32,62 RON 38 38 RON 38 38 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067105209
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
 
Din aceeași colecție "GENIUS cartonat"
  • string(6) "normal"
    25% REDUCERE
    133,32 RON 133 32 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Superanimale 1. Cele mai mari de Karel Claes, Reina Ollivier
    5 (1)
    37,77 RON 44 44 RON 44 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786060866909
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    25% REDUCERE
    Pachet Ursuleții Berenstain 2 volume de Jan Berenstain, Stan Berenstain
    84,84 RON 84 84 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (1)
    37,77 RON 44 44 RON 44 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786060863830
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Ursuleții Berenstain și adevărul de Jan Berenstain, Stan Berenstain
    5 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303213941
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Ursuleții Berenstain uită de bunele maniere de Jan Berenstain, Stan Berenstain
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303213934
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Iepurele a ascultat de Cori Doerrfeld
    5 (2)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303213989
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    25% REDUCERE
    127,26 RON 127 26 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786060867289
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    25% REDUCERE
    127,26 RON 127 26 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Trolul cu trei iezi de Mac Barnett
    5 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212432
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212371
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Omulețul Mâncă-Vise de Michael Ende
    5 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786060862727
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786060866152
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (3)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212357
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (5)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212326
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    4 (1)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303210100
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    Renul Porc de Aaron Blabey
    5 (2)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212678
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    OFERTA B2B
    5 (9)
    36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786303212401
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • string(6) "normal"
    25% REDUCERE
    84,84 RON 84 84 RON

    Adaugă în Coș

    Recomandată