Pachet Primo Levi 3 volume

Autor: Primo Levi

Id: #434842
Te-ar putea interesa și:

Pachet Primo Levi 3 volume

Autor: Primo Levi

Id: #434842
Adulți
25% REDUCERE
 
Trei cărți autobiografice

Pachetul Primo Levi conține următoarele titluri:

Sistemul periodic

Declarată de The Royal Institution of Great Britain drept cea mai bună carte de știință scrisă vreodată, Sistemul periodic al lui Primo Levi îmbină în cel mai încântător și mai elegant mod cu putință autobiografia și memoriile cu meditația științifică și filozofia umanistă, reușind incredibil să exceleze în fiecare dintre aceste genuri. Structurat îndrazneț în jurul elementelor din tabelul periodic al lui Mendeleev, volumul reunește douăzeci și una de proze scurte purtând numele câte unui element chimic: azot, carbon, hidrogen, aur, arsenic ș.a.m.d., într-o splendidă și profundă încercare de a confrunta spiritul și conștiința cu materia.

 „În Sistemul periodic, Primo Levi face din chimie o metaforă a vieții sale. Dar va fi mai mult de-atât. Chimia i-a dat formă vieții sale, a definit-o, iar la Auschwitz chiar i-a salvat viața. Într-un final, chimia va fi absolut tot: viața însăși. Sistemul periodic e o carte pe care lumea o va citi și în anul 2085.” Nature

 „Nu există nimic superfluu în această carte. Totul este esențial și minunat de pur...” Saul Bellow

 „Sistemul periodic este ceva cu totul special: o interacțiune între o cunoaștere profundă, o experiență teribilă și un talent literar transcendent. Totul fiind catalizat de alt ingredient, mult mai greu de definit care, în lipsă de alt cuvânt mai bun, ar putea fi numit bunătate. Dacă cumva căutați o carte bună, o carte cu adevărat bună în toate sensurile posibile, atunci aceasta este.” The Guardian


Mai este oare acesta un om?

„Primo Levi s-a născut în 1919 la etajul patru al unui bloc «oarecare» de apartamente din Torino și, în afara unor «întreruperi forțate», a continuat să trăiască acolo în compania mamei sale până în 1987 când s-a aruncat pe casa scărilor și a murit. Cea mai lungă întrerupere a fost din septembrie 1943 până în octombrie 1945 și i-a furnizat materialul central al carierei sale de scriitor: trei luni într-un grup de partizani dintr-o mișcare de rezistență împotriva ocupației germane, două luni într-un lagăr de internare fascist, unsprezece luni la Auschwitz [III] și alte nouă în diverse lagăre rusești de refugiați. În 1946, la 27 de ani, în ciuda faptului că lucra cu normă întreagă pe un post de chimist, Levi a scris despre timpul petrecut în lagărul de concentrare. Mai este oare acesta un om? este considerată acum o capodoperă.” Tim Parks, The New York Review of Books

Puține sunt cărțile care pot schimba radical felul în care privești istoria și lumea în ansamblul lor. Mai este oare acesta un om? e o astfel de carte. O mărturie zguduitoare despre iadul nazist. O lectură cu adevărat esențială pentru toate generațiile de cititori.


Armistițiul

Eliberați din lagărele de concentrare naziste, deținuții care au avut şansa de a supraviețui ororilor și scenariului apocaliptic al celui de-Al Doilea Război Mondial si care și-au găsit puterea de a se mai ține încă pe picioare s-au trezit dinaintea unei noi și uriașe provocări: străbaterea lungului drum spre casă. Printre ei, Primo Levi-care şi-a consemnat în scris experiența personală a Auschwitz-ului - a lăsat posterității și această rememorare a întortocheatei și îndelung ocolitoarei rute ce avea să-l poarte - în aceleaşi trenuri a căror destinație iniţială fuseseră lagărele de exterminare - spre fosta lui viață, niciodată regăsită pe deplin.

Asemenea tuturor scrierilor sale, Armistițiul a fost aşternut pe hârtie din aceeaşi imperiozitate de a povesti, de a depune mărturie pentru toate nedreptățile pe care autorul, alături de atâtea milioane de oameni, le-a îndurat în experimentul abrutizării.

 


Alte titluri de Primo Levi:
Mai este oare acesta un om? | paperback , Editura ART , colecţia Desenul din covor
Sistemul periodic , Editura ART , colecţia Cărți cult
Cei aleși și cei damnați , Editura ART , colecţia Desenul din covor
Mai este oare acesta un om? , Editura ART , colecţia Cărți cult
Armistițiul , Editura ART , colecţia Cărți cult
Mai este oare acesta un om? | vinil audiobook , Editura ART , colecţia audioART
Vezi mai mult
Acest titlu a apărut în colecția Cărți cult la Editura ART
 
Colecții: Cărți cult
Autor: Primo Levi
Clasificare generala: Noutăți
Publicată în: March 2024
Recomandată
 
Voturi

0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
 
De aceiași autori
  • OFERTA B2B
    35,70 RON 42 RON 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067105483
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    Sistemul periodic de Primo Levi
    5 (2)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067106121
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    5 (1)
    35,70 RON 42 RON 42 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067106749
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • OFERTA B2B
    37,40 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108781
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Armistițiul de Primo Levi
    4 (1)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067109306
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067105902
    Recomandată
 
Din aceeași colecție "Cărți cult"
  • NOU
    OFERTA B2B
    Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger
    5 (1)
    58,65 RON 69 RON 69 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108606
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • NOU
    25% REDUCERE
    120,75 RON 161 RON 161 RON
    Bestseller, Recomandată
  • OFERTA B2B
    Armistițiul de Primo Levi
    4 (1)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067109306
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    5 (1)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108828
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 25% REDUCERE
    4.5 (2)
    161,00 RON 161 RON
    Bestseller, Recomandată
  • OFERTA B2B
    5 (4)
    40,80 RON 48 RON 48 RON
    ISBN: 9786303211596
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 25% REDUCERE
    172,00 RON 172 RON

    Adaugă în Coș

    Bestseller, Recomandată
  • 25% REDUCERE
    155,00 RON 155 RON

    Adaugă în Coș

    Bestseller, Recomandată
  • 25% REDUCERE
    152,00 RON 152 RON

    Adaugă în Coș

    Bestseller, Recomandată
  • OFERTA B2B
    Noaptea de Elie Wiesel
    5 (1)
    37,40 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067107005
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    37,40 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108781
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Alegerea Sofiei de William Styron
    5 (3)
    58,65 RON 69 RON 69 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067104578
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    5 (5)
    58,65 RON 69 RON 69 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108477
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Cu sânge rece de Truman Capote
    5 (2)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067102413
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Maestrul și Margareta de Mihail Afanasievici Bulgakov
    5 (6)
    45,90 RON 54 RON 54 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108149
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Walden sau Viața în pădure de Henry David Thoreau
    5 (2)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067108064
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 25% REDUCERE
    103,00 RON 103 RON

    Adaugă în Coș

    Bestseller, Recomandată
  • OFERTA B2B
    Abatorul cinci de Kurt Vonnegut
    5 (2)
    37,40 RON 44 RON 44 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067107388
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • OFERTA B2B
    Preaiubita de Toni Morrison
    5 (3)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067107258
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 50%REDUCERE B2B
    Jurnal din Anul Ciumei de Daniel Defoe
    5 (1)
    41,65 RON 49 RON 49 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786067107166
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover