ANTONIO DODA s-a născut în 2001 la Alba Iulia.
Debut publicistic la numai optsprezece ani în revista „Discobolul“. Selecții din poemele lui au fost publicate și în reviste ca „Familia“, „Vatra“, „Banchetul“, „Cronograf“ sau „Axis Libri“.
Laureat al premiului special al revistei „Ex Ponto“, acordat în cadrul evenimentului „Literatura Tinerilor“, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun (2021). Participant la numeroase evenimente literare, dintre care amintim: „Colocviile Tinerilor Scriitori“ (Alba Iulia, 2018, 2019, 2021), „Alba Iulia Stand-up Poetry“ (2019, 2021), „Între Poezie și Martiraj cu Amanuel Asrat“ (Târgu Mureș, 2019) respectiv „Writers’ Happy Hour 3#: Povești viitoare” (București, 2021).
primele fobii reprezintă debutul lui editorial.