Tare poznaș mai e și timpul din aceste pagini! Aleargă și se domolește, se-ntoarce și se-ncovoaie... și-o clipă n-ar sta locului, doar-doar ne-om dumiri și noi unde-am picat în vălmășagul lui. De bine ce pornim la drum, de-a dreapta lui Mihai Viteazul, în fruntea oștii românești, ne pomenim soldați romani pe lângă Dunăre, dând nas în nas cu cete de barbari. Ciudată treabă! Îl consolăm apoi pe Cocrișel, sărmanul, în temnița-i uitată și iar picăm în vremuri mai îndepărtate, pe urmele zețarilor amorezați, căci una, două se înnoiește veacul fără noi. Cunoaștem tinere încorsetate, pictori de seamă, dar și arici de la începutul lumii și bufnițe din vremuri noi, urși dansatori și insule imaginate în care pericolul ne paște mai mereu. Nu-i clipă de răgaz, căci multe aventuri se arată în vremurile astea înstrăinate. Dar sunt ele cu adevărat în trecut? Ori dincolo de timp? Prea greu de descâlcit, așa că vă lăsăm pe voi! 

Au scris în acest volum:

Alex Moldovan, Ana Rotea, Doina Ruști, Mihók Tamás, Florin Bican, Ioana Bot, Raluca Poenaru, Florentin Sorescu, Laura Grünberg, Călin-Andrei Mihăilescu, Veronica D. Niculescu, Simona Popescu, Mircea Pricăjan, Lavinia Vasile.

Ilustratori: Oana Ispir, Dan Ungureanu 

Câteva citate din antologie:

„Mihai Viteazul, călare pe un armăsar fioros, își agita în zadar bine‑cunoscuta secure cu două tăișuri care băgase spaima‑n turcime cu o eficiență legendară. De data asta, n‑avea pe cine pune pe fugă sau speria. În fața lui se întindea o câmpie pe care se vedeau urmele taberei care fusese ridicată cu puțin timp în urmă. Focurile încă fumegau și ici‑colo pășteau agale câteva vaci care dădeau o notă pitorească locului.“  

Alex Moldovan – Bătălia de la Călugăreni

„— Ți‑ai strâns bagajul? l‑a întrebat ființa, ca și cum ar fi fost servitorul ei, hai, că noi plecăm înainte, cel mult într‑un ceas să fii gata!

Cocrișel continua s‑o privească fără să‑și dea seama că uitase să‑nchidă gura. Persoana ciudată avea o înfățișare sălbatică din cauza părului, parțial împletit, printre șuvițe grele și răsucite, dar mai ales din cauza eșarfei spumoase – înfășurată pe frunte de câteva ori. După voce, părea fată, dar după sabia de la brâu puteai să juri că e ostaș încercat. Doar ghetele, cu fețe brodate, nu se potriveau cu aparența ei băiețoasă.“

Doina Ruști – Cocrișel

„Zgomotele de roți se apropiau de Văsâi, care nu putea ghici dacă birja o va coti către el ori își va continua traseul pe bulevard. Dar când să‑și ițească profilul de după gheretă, află la glezne un cățel zbârlit, gata‑gata să i se gudure de picioare. Văsâi, care mirosea a imprimate și slănină, în primă fază începu să dea din ghioambe încercând să‑l alunge, dar noul său prieten patruped se dovedi teribil de insistent.

— Oprește, birjar, se auzi o voce pițigăiată de femeie. L‑am dibuit!“

Mihók Tamás – O mie nouă sute

„La ușa karmaciei e puhoi de salopete. Dacă ar ști culorile, Slomonorax ar observa că salopetele au culori diferite.

— Da’ ce s‑o fi‑ntâmplat, dom’le, de ne trimite‑napoi p’atâția? întreabă o salopetă de lângă el.

Slomonorax știe că‑i o‑ntrebare, dar nu înțelege niciun cuvânt din ea. Așa că nu răspunde. Se grăbesc să răspundă alte salopete din jur, dar Slomonorax nu înțelege nici cuvintele din răspunsurile lor. Aici nu e nevoie să înțelegi decât ce înțelegi. Ce nu înțelegi nu te atinge.“

Florin Bican – La karmacie

„E zi mare. Fetița i‑a tot auzit pe oamenii mari vorbind că azi nenea Fane o să o picteze din nou. Iar asta înseamnă ceva bun, o răsplată. Ceva foarte, foarte bun, cum n‑ai parte în orice zi, oricât de cuminte ai fi. O acadea! Ba, cine știe, poate și‑un fruct din cele mai deosebite, cum nu găsești la piață sau, și dacă ai găsi, n‑ai avea destui gologani pentru el. Așa cum i‑a dăruit, nu demult, o portocală.“

Veronica D. Niculescu – O zi din viața unei fetițe care va trăi veșnic

„Odată a visat un pește fără solzi, dar cu pene albe, înota în sus și în jos, nu înainte, ca toți peștii.

Odată a visat un abur mare, o ceață. Și din ceață a apărut o pasăre care a făcut „CHIAU“. Pasărea era frumoasă și a lăsat pe iarbă un ineluș din clei de copac, întărit. A doua zi fetița a găsit inelușul lângă o tufă de soc.

Odată a visat o apă mare, mare, cu vârteje.

Odată a visat că țese covoraș. Și în covoraș se ițea o naramză sau poate chiar Soarele Marele.“

Simona Popescu – Ferestruici, scânteiori, vise și fetița cu băsmăluță roșie