-
Publicată în
March 2024 -
ISBN:
9786303213316
-
Pentru copii -
Recomandată -
hardcover -
184 pagini -
Mărime:
150x190 mm - vezi toate detaliile
Anne, Dick și Julian, aflați în vacanță la domnișoara George, pleacă zi de zi cu barca să exploreze insula Kirrin, cu pachețelul de prânz pregătit de mătușa Fanny și însoțiți de câinele Timmy. Joaca lor se transformă într-o aventură periculoasă când copiii află ce se ascunde în temnițele castelului părăsit. Dar miza e foarte mare și pe lângă asta mai au o misiune: trebuie neapărat să ajungă în timp util la masă, altfel mătușa Fanny se va supăra foc!
„Înainte să vedem care-i treaba cu insula comorii, trebuie să vă zic că Enid Blyton este una dintre cele mai prolifice și apreciate scriitoare de literatură pentru copii. Născută în Marea Britanie, a scris mai mult de 600 de cărți, care s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare peste tot în lume. Exact. Ați citit bine. 600 de cărți, 500 de milioane de exemplare. Asta chiar spune ceva despre priceperea ei. Unde mai pui că și-a plasat numeroase dintre povești chiar în locurile în care a trăit, astfel că naturalețea cu care construiește lumi și personaje este asigurată” scrie Oana Purice pe blogul Arthur.
Din aceeași serie:
Cei cinci și pasajul secret
Cei cinci fug de acasă
De aceeași autoare:
Seria Copacul Depărtărilor
Pădurea Fermecată
Magia Copacului Depărtărilor
Lumea din Copacul Depărtărilor
0.0 ( voturi )
- Cei cinci faimoși #2. Cei cinci și pasajul secret de Enid Blyton4.75 (4)36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON
Adaugă în Coș
- Cei cinci faimoși #3. Cei cinci fug de acasă de Enid Mary Blyton4.5 (2)36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON
Adaugă în Coș
- 5 (7)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- 5 (22)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Copacul Depărtărilor #1: Pădurea Fermecată de Enid Blyton4.88 (42)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- Copacul Depărtărilor #2: Magia Copacului Depărtărilor de Enid Blyton4.97 (36)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- Copacul Depărtărilor #3. Lumea din Copacul Depărtărilor de Enid Blyton4.8 (15)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- Pachet Smart Applegate (Ruby, Bob, Endling) de Katherine Applegate101,51 RON 135 34 RON 135 34 RON
Adaugă în Coș
- Toporișca de Gary Paulsen4.5 (8)36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON
Adaugă în Coș
- Biletul de loterie | paperback de Michael Byrne4.98 (59)38,38 RON 38 38 RON
- Pax de Sara Pennypacker4.99 (344)44,44 RON 44 44 RON
- Frații Willoughby | paperback de Lois Lowry5 (1)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Cei cinci faimoși #2. Cei cinci și pasajul secret de Enid Blyton4.75 (4)36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON
Adaugă în Coș
- Un an haihui de Richard Peck5 (3)32,62 RON 38 38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Tobie Lolness 2. Ochii Elishei de Timothée de Fombelle4 (1)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- Pachet Tobie Lolness (2 volume) de Timothée de Fombelle96,96 RON 96 96 RON
Adaugă în Coș
- Crăciunozaurul | paperback de Tom Fletcher4.99 (169)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Pachet Pax (2 volume) de Sara Pennypacker88,88 RON 88 88 RON
Adaugă în Coș
- Pax 2. Drumul către casă de Sara Pennypacker5 (1)37,77 RON 44 44 RON 44 44 RON
Adaugă în Coș
- Pachet 4 cărți pentru copii aventuroși de Richard Peck, Joyce William Edward, Pame...159,58 RON 159 58 RON
Adaugă în Coș
- Pachet 5 cărți pentru copii curioși de Michael Byrne, Kate DiCamillo, Lois Lowr...197,96 RON 197 96 RON
Adaugă în Coș
- Cei cinci faimoși #3. Cei cinci fug de acasă de Enid Mary Blyton4.5 (2)36,06 RON 42 42 RON 42 42 RON
Adaugă în Coș
- Pachet Cei cinci faimoși 2 aventuri de Enid Blyton84,84 RON 84 84 RON
Adaugă în Coș
- Pachet Adventure (Endling, Bob, Toporișca) de Gary Paulsen, Katherine Applegate135,34 RON 135 34 RON
Adaugă în Coș
- Pictează vântul | paperback de Pam Muñoz Ryan4.8 (20)38,38 RON 38 38 RON
Adaugă în Coș
- Endling #1. Cea de pe urmă de Katherine Applegate5 (2)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
- Scârții de Tom Fletcher4.97 (307)41,21 RON 48 48 RON 48 48 RON
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota